Dragostea este DURERE. Durerea pe care trebuie să o simțim când aproapele nostru trece prin încercare. Nu putem spune că avem dragoste dacă nu simțim împreună cu cei de lângă noi. Biblia ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.” (Romani 12:15).

    Dragostea este SACRIFICIU. Nu întotdeauna este de ajuns să fim aproape de semenii noștri, doar la nivelul sentimentelor. De cele mai multe ori e nevoie și de un sacrificiu din partea noastră, ca să ne putem dovedi dragostea. Nu întotdeauna e de ajuns o vorbă, e nevoie și de fapte. Dacă apropelui tău îi este foame, nu poți doar să-i spui să fie săturat. Trebuie să faci un sacrificiu, și să-ți împarți pâinea cu cel flămând.

    Dacă dragostea ar fi numai durere și sacrificiu, probabil mulți dintre noi am renunța. Dar dragostea este și BUCURIE. În urma sacrificiului, vom ajunge să avem parte și de bucurie. Aceea bucurie a biruinței, cănd sacrificiul nostru nu a fost zadarnic.

    Poate de multe ori avem impresia că nu are rost să ne sacrificăm, considerând că puținul nostru nu va fi de folos. Totuși, noi nu trebuie să așteptăm aprecierea celor din jur. În Biblie avem exemplul cu văduva săracă. Cei mai mulți ar fi zis că banii acestei văduve nu au avut valoare, dar Isus a cunoscut sacrificiul făcut de ea. Isus stia ca acei doi bănuți, erau tot ce avea văduva (Luca 21:1-4). „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Matei 6:4b).

    DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE

    Dumnezeu și-a arătat dragostea față de noi. El a creat omul după chipul și asemănarea Lui, și a pus sub stăpânirea omului, întreaga Sa lucrare. Pe Dumnezeu L-a durut neascultarea omului, când Adam și Eva au gustat din fructul oprit. Mai mult, Dumnezeu a făcut cel mai de preț sacrificiu, când L-a trimis pe Isus să moară pentru greșelile noastre. Nici dragostea lui Dumnezeu nu este lipsită de bucurie. Biblia ne spune că Dumnezeu se bucură când omul se căiește de păcate, și se întoarce spre Creatorul său: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” (Luca 15:7)